roen
La Casa del Habano
PRIMA PAGINĂ LA CASA DEL HABANO LOCAŢIE PRODUSE Politica de card Arta fumatului Newsletter Contact  
       
       
Istoria
 
În 1990, în Cancun, Mexic a început să opereze prima franciză internaţională La Casa Del Habano.

De la acea dată până în prezent, conceptul de afacere promovat a evoluat foarte mult. La început, a funcţionat ca un magazin specializat în vânzarea faimoaselor trabucuri cubaneze, recunoscute comercial în întreaga lume. În prezent, aceste magazine nu comercializează numai tutun, ci se caracterizează prin numeroase alte servicii precum îndrumare personalizată oferită de experţi în arta fumatului de trabucuri, dar şi servicii pentru acei novici interesaţi să deprindă cunoştinţe despre aceste produse, cultura şi istoria trabucurilor comercializate de companie.

Succesul modelului La Casa del Habano a depins de doi factori fundamentali:  pe de o parte, fundamentul solid pentru dezvoltarea acestui tip de afacere concentrată pe detaliu, graţie rolului Habanos S.A. ca francizor şi, pe de altă parte, rolul consecvent al propriilor francizaţi: oameni de faceri independenţi care sunt selectaţi cu rigurozitate impecabilă şi care alcătuiesc o familie de proprietari ai La Casa del Habano, uniţi de pasiunea pentru trabucuri şi de cunoştinţe tehnice excelente.

Înţelegerea dintre francizat şi francizor a determinat apariţia unui mediu de afaceri comprehensiv, iar tratamentul plin de respect de care se bucură personalul fiecărui magazin aflat sub sigla La Casa del Habano din întreaga lume a dat naştere celor mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii, atât pentru cei interesaţi de trabucuri, cât şi pentru iubitorii experţi în arta trabucului. Aceştia au acces la un produs ce vine direct de pe câmpurile de tutun din Cuba şi îşi încheie ciclul vieţii în mâinile consumatorului mulţumit de produs şi de tratamentul de care a avut parte la La Casa del Habano, potrivit preferinţelor sale.
 
înapoi
 
Newsletter
 
 
 
Locatie
 
La Casa del Habano - Incinta Hotelul Athenee Palace Hilton
Adresă: Str. Episcopiei nr. 1-3,
Sector 1, Bucuresti,
shophilton@lacasadelhabano.ro
office@lacasadelhabano.ro
Telefon: 0741 101 722
Vezi locatie